duminică, 22 mai 2011

Salarizare





***ULTIMA ORĂ ÎN SCANDALUL DE LA ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 358 CONSTANȚA - ZONA DELFINARIU: Ziarul Moravuri.ro publică în exclusivitate înregistrări audio din dosarele penale în care sunt cercetați fostul președinte Aricescu Trandafir și administratora Mirea Viorica ! DAȚI CLICK AICI PENTRU DETALII...


Un scandal fără precedent în Constanţa are loc de peste un an la Asociaţia de Proprietari 358, situată la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona Delfinariu. Fostul preşedinte al asociaţiei, Aricescu Trandafir, şi administratora Mirea Viorica sunt în război total cu proprietarii, fiind acuzaţi de furt, abuz în serviciu, fals, uz de fals, distrugere de înscrisuri şi ameninţare.


Fosta administratoră Rădulescu Viorica i-a dat în judecată pe administratora Mirea și pe fostul președinte Aricescu. Rădulescu o acuză pe Mirea că a achitat fraudulos din banii asociației un fals prejudiciu, inexistent în realitate, iar ulterior i-a imputat falsul prejudiciu pe lista de plată pentru a o denigra în fața locatarilor. Astfel, administratora Mirea ar fi risipit 3728 RON din banii asociației doar pentru a-și rezolva răzbunările personale împotriva fostei admnistratore Rădulescu, cu care este vecină de bloc. Inspectoarea Costea de la Administrația Finanțelor Publice Constanța a confirmat că Rădulescu Viorica nu a produs nici un prejudiciu asociației și a acuzat-o pe administratora Mirea de abuz în serviciu la întocmirea actelor contabile. În replică la învinuirile ce i s-au adus de către Administrația Finanțelor Publice Constanța, Mirea Viorica a negat cu vehemență că aceste învinuiri ar exista. Ziarul "Atac de Constanța" a intrat însă în posesia unei înregistrări audio care confirmă acuzațiile aduse de ANAF administratorei Mirea și dovedește că Mirea a mințit în fața instanței Judecătoriei Constanța, în dosarul 30890/212/2010.

Parchetul Judecătoriei Constanţa a deschis zece dosare penale împotriva administratorei Mirea Viorica, a fostului președinte Aricescu Trandafir, precum şi împotriva cenzorului Danciu Constantin şi a comitetului executiv al asociaţiei (Pielelungă Ştefan, Jigarov Vasile, Dumitru Aurica, Iancu Georgeta, Calotă Irina), aceştia riscând condamnări cu închisoare. Mai mult, Aricescu şi Mirea au fost daţi în judecată în şapte procese civile, aflate în prezent pe rolul Judecătoriei Constanţa. Deşi a fost demis de proprietari în iulie 2010, Aricescu refuză să predea funcţia noului preşedinte Malciu Ion şi se luptă să o menţină în funcţie abuziv pe administratora Mirea, demisă şi ea în martie 2010.

Cercetată penal este și avocata Decu N. Valentina (baroul Tulcea), care îi apără pe administratora Mirea și pe fostul președinte Aricescu. Parchetul Judecătoriei Constanța o cercetează penal pe avocata Decu Valentina pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals. După trimiterea sa în judecată, avocata Decu Valentina riscă condamnarea cu închisoarea și retragerea dreptului de a profesa avocatura.

Administratora Mirea Viorica este o fostă angajată a Primăriei Năvodari, acuzată în 2008 de primarul Nicolae Matei de escrocherii imobiliare şi dată afară. Primarul orașului Năvodari o acuză pe Mirea Viorica că a escrocat pe proprietarii care au solicitat restituirea unor terenuri sau trecerea acestora în intravilan. Concret, în calitate de inspector la biroul agricol din Primăria Năvodari, Mirea a șantajat și făcut presiuni asupra proprietarilor de drept pentru a-i obliga să îi cedeze gratuit sau să îi vândă terenurile la valori cu mult sub prețul pieței. Mirea Viorica a pretins și primit în mod gratuit cotă parte din terenurile ce urmau a fi restituite (sau trecute în intravilan) sau a plătit pentru aceste terenuri prețuri chiar și cu 90% mai mici decât prețul pieței.

Mirea Viorica a fost unul din capii mafiei imobiliare din Năvodari iar averea ei este de peste 9.000.000 de euro. Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, familia Mirea deține în Năvodari 18 terenuri intravilane cu o suprafață totală de 187833 metri pătrați. DAȚI CLICK AICI pentru detalii despre imperiul imobiliar din Năvodari de peste 9.000.000 de euro al administratorei Mirea Viorica.

.
.

Tip: Sentinţă penală
Nr./Dată: 280 (16.03.2011)
Autor: Tribunalul Sibiu - Secţia civilă
Domenii asociate:
Salarizare
Prin acţiunea de dreptul muncii înregistrată la data de 04 ianuarie 2010 formulată de reclamanta G. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. I. S.R.L. s-a solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariale rezultate din aplicarea contractului colectiv de muncă şi actelor adiţionale:
1.-15.810 lei reprezentând sporul de 10% pentru vechime în muncă începând cu 01.01.2007 până la încetarea raportului de muncă la 31.07.2009.
2.-majorarea salarială de 48% începând cu data de 01.12.2007 şi până la 31.07.2009 şi numai într-un subsidiar îndepărtat indexarea salariului potrivit ratei inflaţiei începând cu 01.01.2007.
3.- diferenţa dintre primele de Paşti, Crăciun şi de vacanţă primite şi cele la care era îndreptăţită. 4.- daune morale de 30.000 euro, fiind discriminată.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că potrivit art. 59 din CCM pe anul 2007, cu începere de la 01.01.2007, la salariul de bază se aplică un spor de vechime în muncă de 10% angajaţilor cu vechime de peste 3 ani. Cu toate că acest drept se cuvenea tuturor angajaţilor, în cazul său nu a fost acordat.
Totodată, în baza actului adiţional nr. 1/19.12.2007, salariile urmau să se majoreze din luna decembrie 2007 cu 48%. Acest procent se aplica angajaţilor TESA după un proces de evaluare individuală. Toţi angajaţii inclusiv TESA au fost înscrişi pe lista cu majorările salariale de care beneficiază, numai numele său nu a apărut. Deşi a sesizat pe directorul societăţii, i s-a răspuns că este un caz special şi trebuie să se adrese conducerii din străinătate a companiei.
Prin neacordarea acestor drepturi băneşti, a fost prejudiciată şi la calcularea primelor de Paşti, Crăciun şi de vacanţă potrivit art. 60 din CCM.
Pretinde daune morale considerând că este discriminată, fiind sigura angajată care nu a beneficiat de aceste drepturi. La firma la care a fost angajată ulterior a primit acelaşi salar pe care l-a avut la pârâtă, ori dacă i se acordau toate drepturile, salariu cu care s-a reangajat era mult mai mare decât cel pe care-l primeşte în prezent.
La termenul din 25 martie 2010 reclamanta îşi precizează acţiunea în sensul majorării pretenţiilor conform cererii de la f. 254, după cum urmează :
- obligarea pârâtei la plata sporului de vechime de 10 % începând cu data de 19.03.2007 – data înregistrării CCM şi pe viitor, lunar, până la încetarea raporturilor de muncă dintre reclamantă şi noul angajator.
- obligarea pârâtei la plata celor două majorări de salariu aplicate în temeiul deciziilor nr.419/01.12.2007 şi nr. 170/01.03.2008, în funcţie de coeficientul mediu de majorare aplicat salariaţilor TESA, începând cu data aplicării acestor decizii( 01.12.2007, respectiv 01.03.2008), precum şi pentru viitor până la data încetării raporturilor de muncă dintre reclamantă şi noul angajator.
- plata diferenţelor dintre primele de Paşti, Crăciun şi de vacanţă încasate şi cele cuvenite prin aplicarea sporului de vechime şi a celor două majorări salariale.
Solicită în principal plata acestor drepturi până la încetarea raportului de muncă cu actualul angajator, iar în subsidiar până la punerea în executare a sentinţei ce se va pronunţa în cauză.
În motivare susţine că angajatorul răspunde patrimonial nu numai pentru daune efective ci şi pentru foloasele nerealizate. Ori rezultă din adresa actualului angajator, că la încheierea contractului individual de muncă s-a avut în vedere salariul avut cu toate componentele lui ca şi angajată a pârâtei. Dacă la data preluării de noul angajator ar fi avut înscris sporul de vechime şi majorările de care au beneficiat ceilalţi salariaţi, nu ar fi înregistrat un prejudiciu actual şi nici pentru viitor.
Prin cererea înregistrată la 02.09.2010 (f.316) reclamanta îşi majorează din nou câtimea pretenţiilor solicitând obligarea pârâtei să-i plătească coeficientul mediu de majorare a salariului de 48% potrivit actului adiţional nr. 1 la CCM cu începere din 1.12.2007 şi în continuare până la încetarea raportului de muncă la S.C. A. R. U. S.R.L., iar sumele datorate să se plătească la valoarea actualizată începând cu data naşterii dreptului până la efectuarea plăţii.
În drept nu se indică alte temeiuri legale în afara celor menţionate în motivarea cererilor.
Prin întâmpinările şi concluziile scrise formulate de pârâta S.C. M. I. S.R.L. se solicită respingerea în întregime a acţiunii şi a cererilor de majorare a pretenţiilor depuse de reclamantă ca nefondate. Susţine în apărare că sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază începând cu 01.12.2007, în baza actului adiţional nr. 1 la CCM pe anul 2007, iar în CCM pe anii 2008, 2009 nu mai este prevăzut. Referitor la majorările salariale arată că reclamanta nu se încadrează în categoriile de salariaţi vizate de actul adiţional nr. 1 la CCM pe anul 2007, întrucât acesta nu privea şi personalul TESA din care făcea parte, îndeplinind o funcţie de conducere, respectiv director de vânzări şi că nu a fost negociată niciodată cu sindicatul o grilă de salarizare pentru personalul TESA. În acest sens au fost şi concluziile ITM cu ocazia verificărilor efectuate. În consecinţă reclamanta nu este îndreptăţită nici la diferenţe în plus pentru primele de Paşi, Crăciun şi de vacanţă. În ce priveşte indexarea salariului cu rata inflaţiei arată că aceasta se putea face în cadrul negocierilor anuale cu sindicatul conf. art. 63 din CCM şi nu automat şi periodic, cu un procent predeterminat, însă asemenea negocieri nu au avut loc. Se opune de asemenea şi la plata pretenţiilor până la încetarea contractului de muncă cu actualul angajator cu titlu de prejudiciu şi la plata de daune morale, pentru acelaşi considerent că dacă primea toate drepturile cuvenite, ar fi beneficiat de un salariu mai mare la societatea la care este angajată în prezent. Susţine că obţinerea la noul angajator doar a unui salariu egal cu cel avut la societatea pârâtă şi nu a unui salariu mai mare, nu-i poate fi imputată, întrucât salariul se stabileşte în urma negocierilor dintre angajator şi candidatul la angajare şi în mod independent de drepturile primite la locul de muncă anterior.
Depune în probaţiune contracte colective de muncă.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Reclamanta G. C. a fost salariata pârâtei S.C. M. I.. S.R.L. în perioada 17.07.2006 – 01.08.2009 în funcţia de director de vânzări conform înscrierilor din carnetul de muncă de la f. 233 – 240 din dosar. La data angajării a avut un salariu de bază brut de 5100 lei, fără alte sporuri, adaosuri, indemnizaţii, aşa cum s-a stabilit prin contractul individual de muncă (f.214), iar începând cu 01.01.2007 salariul a fost majorat la 5279 lei.
Prin contractul colectiv de muncă înregistrat cu nr. 127/ 19.03.2007 (f.109-136) valabil pe perioada 19.03.2007 – 31.12.2007, s-a prevăzut la art. 59 lit. c acordarea unui spor de vechime la salariul de bază în procente diferenţiate pe tranşe de vechime. Pentru o vechime între 3-10 ani s-a stabilit un spor de vechime de 10%, aşa cum a pretins reclamanta prin acţiune. Acest contract colectiv de muncă şi-a produs efectele de la data înregistrării conf. art. 199 din contract şi disp. art. 25 al.3 din L. nr. 130/1996, iar conf. art. 2 din contract prevederile sale erau aplicabile tuturor angajaţilor din cadrul societăţii.
Pârâta nu a făcut dovada că a acordat reclamantei sporul de vechime cuvenit de 10% din salariul de bază, începând cu data aplicării CCM menţionat. Dimpotrivă, la dosar s-au depus fluturaţii de salarii şi state de plată pentru primele de care a beneficiat pe perioada angajării, din care rezultă că drepturile salariale au fost calculate doar la salariul de bază brut avut de 5100 lei până la 01.01.2007, respectiv de 5279 lei după această dată (f.124,252). Nu se va reţine apărarea pârâtei că reclamanta nu era îndreptăţită la plata sporului de vechime, dat fiind creşterea salarială acordată în ianuarie 2007, întrucât acest drept s-a stabilit ulterior, odată cu aplicarea CCM înregistrat la 19.03.2007, iar majorarea operată este cu mult sub suma ce i se cuvenea cu acest titlu. Nici faptul că acest spor a fost inclus în salariu de bază începând cu decembrie 2007 conf. actului adiţional nr. 1 la CCM(f.156) nu poate fi avut în vedere, întrucât drepturile salariale plătite reclamantei au fost calculate pe baza aceluiaşi salariu de bază brut de 5279 lei până la data încetării contractului de muncă, aşa cum se poate observa şi din statele de plată de la f. 256- 292 din dosar.
Tot prin CCM la nivel de unitate pe perioada 19.03- 31.12. 2007, dar şi prin contratele colective de muncă pe anii 2008 şi 2009 ( f.159 -189) s-a prevăzut la art. 60 acordarea de adaosuri cum sunt: prima de vacanţă acordată în condiţiile art. 43 ( eroare materială în CCM pe 2007, corectată în CCM pe 2008,2009), prima de Paşti şi prima de Crăciun. Toate aceste adaosuri sunt stabilite în mod expres a se acorda din salariul brut al angajatului (salariul negociat şi sporul de vechime).
Constatând că reclamanta era îndreptăţită să primească sporul de vechime de 10% din salariul de bază, în mod necesar şi adaosurile menţionate trebuiau calculat prin includerea acestui spor în baza de calcul. Cum însă primele au fost plătite doar la salariul de bază conf. statelor de plată de la f.244-252, se găsesc justificate şi pretenţiile privind plata diferenţelor cuvenite cu acest titlu, începând cu anul 2007 până la încetarea contractului de muncă.
În ce priveşte majorările salariale solicitate cu începerea din 01.12.2007, în baza actului adiţional nr. 1 la CCM pe anul 2007( f.156), se constată că prin acest act s-a convenit că „începând cu 01.12.2007 salariile de încadrare ale angajaţilor S.C. M. I. S.R.L să se majoreze cu un procent mediu de 48%, conf. grilei anexate” (f.157). Această grilă la care se face referire expresă priveşte doar salariile personalului direct şi indirect productiv ( necalificaţi, calificaţi, calificaţi cu experienţă, specialişti, şefi echipă, maiştri) pentru care s-au stabilit cuantumul creşterilor salariale cuvenite.
Chiar dacă s-a negociat să se acorde majorări salariale pentru toţi angajaţii, rezultă din adresa Sindicatului de la f.255 din dosar că pentru personalul TESA (din care făcea parte reclamanta) urma ca procentul de mărire salarială să fie negociat individual de către fiecare angajat cu conducerea societăţii.
Din carnetele de muncă ale altor salariaţi din cadrul personalului TESA depuse de reclamantă la dosar (f.232, 465- 479) precum şi din înscrisurile comunicate de I.T.M. Sibiu (f.459 -464), rezultă că în luna decembrie 2007, s-a operat o primă „majorare” salarială constând în includerea sporului de vechime în salariul de încadrare, prevăzută deopotrivă în actul adiţional nr.1 la CCM pe 2007, întocmindu-se acte adiţionale la contractele individuale de muncă, iar în luna martie 2008 s-a procedat la altă majorare salarială, în mod diferit pentru fiecare angajat, tot prin acte adiţionale la contractele individuale de muncă. Într-adevăr, reclamanta nu a beneficiat de o creştere salarială după ianuarie 2007, dar cum majorările salariale s-au stabilit diferenţiat pentru personalul TESA după criterii de performanţă, la aprecierea angajatorului, instanţa de judecată nu se poate substitui acestuia, pentru a stabili procentul de majorare ce i s-ar fi cuvenit reclamantei. Cert este că nu s-a negociat pentru personalul TESA un anumit procent de majorare, iar pretenţiile reclamantei raportate la procentul mediu de 48% din actul adiţional menţionat nu pot fi primite, acest procent nefiind unul de referinţă, aplicabil pentru categoria de personal din care făcea parte. In cauză nu s-au depus fişe de evaluare anuale din care să rezulte că au fost îndeplinite criteriile de performanţă impuse de angajator. Întrucât majorările salariale în cazul angajaţilor TESA au fost lăsate la latitudinea angajatorului prin negociere directă cu fiecare angajat, se prezumă că nu s-a găsit de cuviinţă o majorare salarială pentru reclamantă. Argumentul pârâtei că avea un salariu corespunzător, printre cele mai mari salarii din societate, poate fi justificat în contextul în care, dacă s-ar admite această cerere a reclamantei, salariul său cu sporul de vechime de 10% ( ce se includea în salariu din decembrie 2007) ar fi fost de 5807 lei x 48%=8594 lei, cu mult mai mare decât al oricărui director din societate, după majorările intervenite conf. tabelului de la f. 481-482 din dosar, ce au variat între 10% şi 40%.De altfel, este acelaşi argument ce se aduce chiar de reclamantă pentru ceilalţi 4 colegi aflaţi într-o situaţie similară şi care nu au beneficiat de majorări, respectiv că la angajare în cursul anului 2007 au primit salarii considerabile. Ori şi reclamanta, chiar dacă s-a angajat în iulie 2006, a beneficiat de o majorare de salariu în ianuarie 2007, care nu s-a aplicat celorlalţi salariaţi TESA. Chiar şi cu ocazia controlului efectuat de I.T.M. la sesizarea reclamantei conf. înscrisurilor de la f. 455- 456, 483, nu s-au constatat încălcări al CCM şi actului adiţional aferent.
Codul muncii la art. 154(3) interzice orice discriminare la stabilirea şi acordarea salariului pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă , apartenenţă naţională, rasă , culoare , etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă sa activitate sindicală. Reclamanta susţine că a fost discriminată, fără să indice în concret pe ce anume criterii şi să producă probe în acest sens. Ori este evident că singurul motiv pentru care angajatorul nu a considerat necesar să procedeze la alte majorări, a fost justeţea salariului său faţă de funcţia şi munca îndeplinită.
Indexarea salariului cu rata inflaţiei pretinsă în subsidiar prin acţiune, în baza art. 63 din CCM pe anii 2007-2009, este prevăzută a se face în cadrul negocierilor cu sindicatul, cu consultarea datelor privind rata inflaţiei , furnizate de Comisia Naţională de Statistică. Ori cum nu au avut lor asemenea negocieri pentru a se stabili procentul de creştere cu care să fie indexate salariile, considerăm că şi această pretenţie este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte întinderea pretenţiilor cu titlu de daune materiale produse, se constată că acordarea aceluiaşi salariu de către noul angajator, s-a făcut potrivit „înţelegerilor comerciale” dintre cele două societăţi. Faptul că noul angajator i-a menţinut întocmai salariul dat de vechiul angajator conf. adresei de la f. 225 şi contractului individual de muncă de la f.226- 231 , nu înseamnă că în mod necesar acesta ar fi acceptat un salariu cu mult mai mare de 8594 lei rezultat , aşa cum s-a arătat . în urma creşterilor pretinse de reclamantă. Nici un angajator nu este obligat să menţină salariul avut anterior la alt angajator. Potrivit art. 157 C. muncii salariile se stabilesc prin negociere individuală sau/ şi colectivă. Prin urmare nu prezintă nici o certitudine că un asemenea salariu s-ar fi oferit efectiv reclamantei de noul angajator. Pe de altă parte, la încetarea contractului de muncă încetează toate drepturile şi obligaţiile corelative dintre părţi. Obligaţia de despăgubire revine conf. art. 269 C. muncii pentru prejudiciul suferit în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Reţinând că acordarea majorărilor salariale era atributul exclusiv al angajatorului, prin negociere individuală cu reclamanta , care însă nu a avut loc şi nu o îndreptăţeşte la plata lor în discuţie rămâne doar sporul de vechime de 10% ce trebuia acordat şi inclus în salariu începând cu luna decembrie 2007. Considerăm că şi în acest caz plata sumei globale rămânea la aprecierea noului angajator, adresa de informare de la f. 225 nefiind un argument convingător în sensul că ar fi acordat reclamantei orice salariu pe carel-ar fi primit de la angajatorul anterior.
Daunele la care este îndreptăţită reclamanta, prin neplata sporului de vechime stabilit în mod cert prin negociere colectivă şi a diferenţelor ce decurg din aceasta la calculul primelor anterior menţionate, constau în plata valorii actualizate a acestor drepturi potrivit ratei inflaţiei de la data la care trebuiau acordate şi până la plata lor efectivă, conf. art. 161 al.4 C.p.c. în vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat pe durata angajării.
Daunele morale pretinse trebuiau dovedite, sarcina probei revenind în acest caz reclamantei, care nu a produs nici o probă asupra prejudiciului moral încercat.
În consecinţă acţiunea precizată s-a găsit întemeiată doar în parte, în ce priveşte sporul de vechime, diferenţele de prime cuvenite pe perioada angajării la societatea pârâtă şi valoarea actualizată a acestor drepturi salariale.
Deşi în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă pentru stabilirea pretenţiilor în sume absolute, nu se poate determina pe baza acesteia valoarea absolută a drepturilor admise, întrucât s-a procedat la un calcul global, nu defalcat pe categorii de pretenţii.
Prin urmare această probă nu prezintă relevanţă, astfel că pârâta se va obliga la plata despăgubirilor menţionate, fiind suficiente indicii pentru a fi determinate cu ocazia executării.
În baza art. 274, 276 C. p. c. pârâta a fost obligată de asemenea la plata parţială a cheltuielilor de judecată, proporţional pretenţiilor admise (10%), din cheltuielile justificate de reclamantă reprezentând onorarii expert şi avocat conform chitanţelor aflate la dosar.