sâmbătă, 7 mai 2011

CIVIL – contestatie la executare









***ULTIMA ORĂ: Ziarul Moravuri.ro publică în exclusivitate înregistrări audio din dosarele penale în care sunt cercetați fostul președinte Aricescu Trandafir și administratora Mirea Viorica ! DAȚI CLICK AICI PENTRU DETALII...



Un scandal fără precedent în Constanţa are loc de peste un an la Asociaţia de Proprietari 358, situată la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona Delfinariu. Fostul preşedinte al asociaţiei, Aricescu Trandafir, şi administratora Mirea Viorica sunt în război total cu proprietarii, fiind acuzaţi de furt, abuz în serviciu, fals, uz de fals, distrugere de înscrisuri şi ameninţare.

Fosta administratoră Rădulescu Viorica o acuză pe Mirea că a achitat fraudulos din banii asociației un fals prejudiciu, inexistent în realitate, iar ulterior i-a imputat falsul prejudiciu pe lista de plată pentru a o denigra în fața locatarilor. Astfel, administratora Mirea ar fi risipit 3728 RON din banii asociației doar pentru a-și rezolva răzbunările personale împotriva fostei admnistratore Rădulescu, cu care este vecină de bloc. Inspectoarea Costea de la Administrația Finanțelor Publice Constanța a confirmat că Rădulescu Viorica nu a produs nici un prejudiciu asociației și a acuzat-o pe administratora Mirea de abuz în serviciu la întocmirea actelor contabile. În replică la învinuirile ce i s-au adus de către Administrația Finanțelor Publice Constanța, Mirea Viorica a negat cu vehemență că aceste învinuiri ar exista. Ziarul "Atac de Constanța" a intrat însă în posesia unei înregistrări audio care confirmă acuzațiile aduse de ANAF administratorei Mirea și dovedește că Mirea a mințit în fața instanței Judecătoriei Constanța, în dosarul 30890/212/2010.

Parchetul Judecătoriei Constanţa a deschis zece dosare penale împotriva administratorei Mirea Viorica, a fostului președinte Aricescu Trandafir, precum şi împotriva cenzorului Danciu Constantin şi a comitetului executiv al asociaţiei (Pielelungă Ştefan, Jigarov Vasile, Dumitru Aurica, Iancu Georgeta, Calotă Irina), aceştia riscând condamnări cu închisoare. Mai mult, Aricescu şi Mirea au fost daţi în judecată în şapte procese civile, aflate în prezent pe rolul Judecătoriei Constanţa. Deşi a fost demis de proprietari în iulie 2010, Aricescu refuză să predea funcţia noului preşedinte Malciu Ion şi se luptă să o menţină în funcţie abuziv pe administratora Mirea, demisă şi ea în martie 2010.

Cercetată penal este și avocata Decu N. Valentina (baroul Tulcea), care îi apără pe administratora Mirea și pe fostul președinte Aricescu. Parchetul Judecătoriei Constanța o cercetează penal pe avocata Decu Valentina pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals. După trimiterea sa în judecată, avocata Decu Valentina riscă condamnarea cu închisoarea și retragerea dreptului de a profesa avocatura.

Administratora Mirea Viorica este o fostă angajată a Primăriei Năvodari, acuzată în 2008 de primarul Nicolae Matei de escrocherii imobiliare şi dată afară. Primarul orașului Năvodari o acuză pe Mirea Viorica că a escrocat pe proprietarii care au solicitat restituirea unor terenuri sau trecerea acestora în intravilan. Concret, în calitate de inspector la biroul agricol din Primăria Năvodari, Mirea a șantajat și făcut presiuni asupra proprietarilor de drept pentru a-i obliga să îi cedeze gratuit sau să îi vândă terenurile la valori cu mult sub prețul pieței. Mirea Viorica a pretins și primit în mod gratuit cotă parte din terenurile ce urmau a fi restituite (sau trecute în intravilan) sau a plătit pentru aceste terenuri prețuri chiar și cu 90% mai mici decât prețul pieței.

Mirea Viorica a fost unul din capii mafiei imobiliare din Năvodari iar averea ei este de peste 9.000.000 de euro. Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, familia Mirea deține în Năvodari 18 terenuri intravilane cu o suprafață totală de 187833 metri pătrați.
DAȚI CLICK AICI pentru detalii despre imperiul imobiliar din Năvodari de peste 9.000.000 de euro al administratorei Mirea Viorica.





Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 12896 (15.04.2011)
Autor: Judecatoria Buzau
Domenii asociate:
Contestaţie la executare
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată :
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.****., contestatorul BP a formulat in contradictoriu cu intimatii EXECUTORUL BANCAR MIV, R…. BANK SA- SUCURSALA …… , chematul in garantie SC A SRL, contestatie la executare prin care a solicitat atat anularea formelor de executare cât si a executarii insasi , in dosarul de executare nr…. * / **/ 2009 , sa se constate ca a intervenit rezolutiunea contractului de fidejusiune nr. …../ 13.02.2006 si cerere de chemare in garantie prin care a solicitat ca chematul in garantie, in cazul in care i se va respinge actiunea pendinte judecatii sa-i achite sumele la plata carora va fi obligat rezultand din contractul de credit, iar pana la judecarea cauzei , printr-o hotarâre definitiva si irevocabila sa se dispuna suspendarea executarii , cu cheltuieli de judecata.
In motivarea in fapt a actiunii reclamantul a invederat ca intre SC A SRL şi R BANK SA- Sucursala …. s-a incheiat contractul de credit nr…./***/10.02.2006 si având in vedere ca la acea data erau asociati in cadrul respectivei societati , in considerarea acestei calitati, s-a incheiat contractul de fidejusiune indicat, astfel cum rezulta si din procesul verbal incheiat la 14.07.2007, a pierdut aceasta calitate cesionand partile sociale catre MG. Cu acea ocazie AGA a hotarât exonerarea sa de la orice obligatii privind creditele contractate pana la acel moment de catre SC A SRL, urmând sa inceteze si efectele contractului de fidejusiune, valoarea creantei solicitate in cadrul procedurii de executare este superioara aceleia pentru care s-a incheiat respectivul contract, neintelegand sa raspunda si pentru creditele incheiate ulterior sau alte accesorii, pentru care nu-i revine nici o culpa, urmând a se verifica realitatea debitului solicitat a fi executat.
Este adevarat ca s-a renuntat la beneficiul de discutiune si de diviziune insa impotriva creditorului nu s-au luat masuri de executare iar suma ii este solicitata acestuia cat si altui fost asociat in acelasi cuantum , ceea ce ar duce la o imbogatire fara justa cauza, solidaritatea raspunderii nu implica si abuzul de drept, urmând ca organul de executare sa faca dovada respectarii prevederilor legale in materie, vointa juridica a partilor care a stat la baza incheierii contractului de fidejusiune era cunoscuta si de catre creditoare, caz in caz modificându-se conditiile esentiale a intervenit si rezolutiunea de prim drept a respectivului contract.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 399 si urmatoarele C.p.c., art. 1020 C.c.
Reclamantul la fila 81 dosar a formulat cerere de chemare in garantie si a numitului MG, in calitate de asociat majoritar administrator, conform art. 60 C.p.c. având in vedere ca acesta trebuia sa aduca la cunostinta bancii creditoare faptul ca au incetat obligatiile de garantie fata de imprumutul contractat dar si pentru ca a contractat alte imprumuturi fara acordul sau si fara AGA.
Prin aceeasi cerere a solicitat sa fie citata intimata SC A SRL prin lichidatorul judiciar RS SPRL si a chemat in judecata in calitate de intimat pe creditorul cesionar al creantei ce se pretinde a fi recuperata , respectiv SC CRM SRL şi şi-a marit câtimea obiectului cererii si cu privire la contestarea noului act de executare, respectiv somatiei emisa de acelasi executor bancar cu nr. ***/*/21.01.2010 in dosar de executare ***/**/2009.
La termenul din 15.02.2010 instanta , dat fiind cererea completatoare a reclamantului, a introdus in cauza , in calitate de chemat in garantie pe MG, si in calitate de intimat pe SC CRM SRL iar intimata SC A SRL a fost citata prin lichidator judiciar RS SPRL .
Intimata R BANK SA prin intampinarea depusa la fila 88 dosar a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive intrucat in dosarul de credit cu nr.***/***/10.02.2006 a acordat un credit SC A SRL si in care domnul BP, detina calitatea de garant fidejusor, in baza contractului de fidejusiun nr.***/13.02.2006 a fost cesionat catre SC CRM SRL .
Intimata SC CRM SRL a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulate de catre contestator intrucat in cuprinsul contractului de credit, semnat cu R BANK SA exista o clauză privind comunicarea modificarilor statutare catre creditor, obligatie nerespectata de catre contestator, ce nu a comunicat bancii faptul ca si-a incetat calitatea de asociat al SC A SRL, nu a semnat nici un fel de document care sa fi avut ca si efecte rezilierea contractului de fidejusiune, in momentul in care banca a cesionat creanta debitorului SC A SRL sau cesionat si accesoriile respectivului contract, neavând nici un fel de informatie asupra schimbarii structurii asociatiilor, a procedat la executarea silită a garantiilor acestui debitor , garantii printre care exista si contractul de fidejusiune incheiat cu contestatorul.
Referitor la sustinerile contestatorului privind renuntarea la beneficiul de diviziune si discutiune prevazut de art. 1662 C.c. a aratat ca a procedat la inscrierea la masa credala a debitorului SC A SRL iar inparalel in virtutea respectivei renuntari prevazute de art. 1662 C.c. se poate indrepta impotriva oricarui debitor, ceea ce a si facut , a executat silit debitorul fidejusor.
La termenul din 15.03.2010 in baza art. 137 al.2 C.p.c. instanta a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesual pasive a intimatei R BANK –Sucursala …… invocata de aceasta iar in baza art. 36 din Legea 85/2006 , dupa ce a pus in discutia partilor, judecarea cauzei a fost suspendata, in baza art. 36 din Legea 85/2006.
În ceea ce-i priveşte pe chemaţii în garanţie SC A SRL prin lichidator judiciar RS SPRL şi MG , aceştia deşi legal citaţi nu au formulat întâmpinare potrivit art 115 şi următoarele Cp. Civ.
Împotriva încheierii de suspendare a judecăţii au declarat recurs atât contestatorul BP cât şi intimata SC CRM SRL ce a fost înregistrat de Tribunalul ….. sub nr ***/****/2010.
Prin decizia civilă nr *****/07.05.2010 a Tribunalului ……. au fost admise recursurile formulate, a fost casată încheierea pronunţată la data de 15.03.2010 de Judecătoria …… în dosar nr ****/****/2009 şi trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii, ocazie cu care instanţa de fond va trebui să disjungă contestaţia la executare de cererea de chemare în garanţie a SC A SRL …., dispoziţiile art 36 din Legea nr 85/2006 nefiind aplicabile contestaţiei la executare care nu constituie o acţiune judiciară pentru realizarea creanţelor asupra debitorului SC A SRL, fiind însă aplicabile cererii de chemare în garanţie a SC A SRL urmând a fi suspendată în temeiul dispoztiţiilor enunţate mai sus.
Cauza fiind trimisă, s-a început continuarea judecăţii la data de 11.10.2010 când instanţa având în vedere decizia civilă de casare nr.****/7.05.2010 a Tribunalului ….. a dispus disjungerea contestaţiei la executare de cererile de chemare în garanţie, au fost scoşi din prezenta cauză, ce a rămas să aibă ca obiect principal contestaţia la executare , chemaţii în garanţie SC A SRL prin lichidator judiciar RS SPRL şi MG.
Intimatul SC CRM SRL prin cererea depusă la fila 118 dosar a solicitat să se ia act de faptul că a rămas fără obiect cauza ca urmare a închiderii dosarului de executare de către executorul bancar ca urmare a cesiunii de părţi sociale a acesteia , să se ia act că a fost publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV a nr 3030/12.07.2010 a Hotârârii de cesiune a părţilor sale sociale, fiind invocate dispoziţţiile art 82 C.p.civ
Contestatorul prin notele depuse la filele 120-121 dosar şi-a completat motivarea în fapt a cererii introductive învederând că contractul de cesiune de creanţă din data de 27.02.2009 a fost încheiat între MKB R Bank şi CRM an în care banca deţinea 100% din capitalul social al CRM iar MK Bank ZRT ce avea sediul în Ungaria deţinea 82,473% din capitalul social al MKB R Bank.
Din procesul verbal încheiat la data de 12 august 2010 rezultă că titlurile executorii sunt contractul de credit nr ***/10.02.2008 modificat şi completat prin 4 acte adiţionale şi contractul de fidejusiune *****/13.02.2008 şi nu contractul de credit ***/07.03.2007, motivul închiderii dosarului de executare constă în faptul că părţile sociale deţinute de către MKB R Bank la CRM au fost cesionate către WKB Bank ZRT în luna februarie 2010, WKB Bank ZRT deţinea 87,4695% din capitalul social al MKB R Bank.
Din contractul ****/28.05.2010 punctul 2.3 rezultă că cesionarul se substituie pe deplin cedentului în poziţia procesuală a acestuia cu privire la executarea silită.
În procesul verbal încheiat la 12 august 2010 nu se face nici o referire la contractul 2017/28.05.2010.
Din răspunsul primit de garantul fidejusor BIC de la CRM cu privire la obligaţiile faţă de creanţele debitorului A rezultă că orice obligaţie de plată pe care o are faţă de noul creditor SC F SRL, ceea ce înseamnă că a fost achitat în întregime debitul SC A SRL.
Din scrisoarea de interese depusă în dosarul nr ***/***/2006 de către SC F I SRL rezultă că scopul final este de a stinge pasivul debitoarei falite SC A SRL iar în raportul lunar nr 14 din 10.06.2010 din acelaşi dosar rezultă că s-a materializat intenţia investitorului
În sentinţa nr ***/22.06.2010 se specifică faptul că a fost încheiat un contract de cesiune părţi sociale cu creditorii MG, SI şi HD.
După ieşirea sa din rândul asociaţilor, în perioada de insolvenţă în timpul negocierilor cu diverşi posibil investitori, dar şi în prezent, asociaţii SC A SRL au fost şi sunt MG cu 80%, SI cu 10% şi HD cu 10% din capitalul social
Începând cu luna august 2010 administrator neasociat al societăţii este domnul EES care a semnat contractul 2017/28.05.2010 încheiat cu CRM şi contractul de cesiune de creanţă încheiat între SC FI SRL şi SC L SA în calitate de administrator la cele două societăţi
Faptul că SC A SRL nu s-a achitat de obligaţiile asumate prin procesul verbal ***/14.07.2007, contestatorul nici nu s-a trecut la masa credală.
Au fost încheiate contractele de cesiune de creanţă cu doi dintre garanţii fidejusori MG şi SI, contestatorul a susţinut că nu mai are nici un fel de legături cu SC A SRL şi nici nu mai doreşte acest lucru, indirect din documentele prezentate la dosar rezultă că a fost achitat debitul care face obiectul contractelor de credit ***/10.02.2010 şi ***/07.03.2007, a solicitat de la CRM, MKB R Bank şi de către executor bancar să i se confirme acest lucru.
Intimatul executor bancar MIV prin precizările depuse la filele 312-314 a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale învederând că prin contractul de credit nr ***/10.02.2006 modificat şi completat prin actele adiţionale 1/23.08.2006, 2/07.03.2007, 3/14.02.2008 şi 4/21.10.2008, a contractului de fidejusiune nr ****/13.02.2006 a cererii de executare silită nr ****/24.03.2009 emisă de SC CRM SRL a dispoziţiei de executare silită nr ***/28.07.2009 emisă de Şeful Executorilor Bancari s-a solicitat şi obţinut prin încheierea din 12.10.2009 emisă de Judecătoria ……. în dosarul ****/****/2009 coroborată cu încheierea de îndreptare eroare materială din 11.11.2009 încuviinţarea executării silite împotriva fidejusorului BP în baza titlurilor executorii, contractul de credit nr *****/07.03.2007 nu a făcut obiectul unui dosar de executare silită instrumentat de acesta, nefiind trecute în toate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr ***/***/2009 ca titlu executoriu contractul de credit ****/07.03.2007, nu au fost efectuate plăţi pentru a achita debitul ce a făcut obiectul dosarului ***/***/2009.
De asemenea a luat cunoştinţă de Contractul de cesiune de creanţă nr ***/28.05.2010 în data de 31.08.2010 fiindu-i comunicat de contestator, conform procesului verbal încheiat la 12.08.2010, orele 9,21 dosarul de executare silită ***/***/2009 împotriva garantului fidejusor BP a fost închis conform dispoziţiilor art 418 al 2 din OUG 99/2006 coroborat cu art 202 (2.4) din legea 31/1980 modificată şi completată prin OUG 54/2010 .
La termenul din 17.01.2011 instanţa în baza art 137 al 2 Cpciv a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului executor bancar MI invocată de acesta.
Contestatorul a depus la filele 207-211 şi 418-420 dosar note de şedinţă prin care a reiterat susţinerile anterioare învederând şi detaliind în plus bunurile deţinute de SC A SRL, că nu s-a înscris la masa credală din cauză că a aflat târziu de această posibilitate, nu a semnat nici un document din care să rezulte că este în continuare garant fidejusor pentru SC F I SRL sau pentru SC F SA, nu a participat la negocieri la niciuna dintre aceste societăţi şi nu a semnat un angajament de plată faţă de acestea, este nelegal şi ilogic ca acesta şi BIC să fie notificaţi pentru a plăti suma de 912000 RON fiecare iar domnii MG şi SI, alţi doi garanţi fidejusori, să primească bani conform contractelor de cesiune de creanţă 11/01.06.2010, din notificările primite rezultă că trebuie să plătească fiecare o sumă de bani mult mai mare decât preţul plătit iar vechii şi actualii asociaţi să rămână proprietari ai SC A SRL,din actele depuse la dosar rezultă că funcţia de administrator neasociat este ocupată de cel care a semnat contractele de cesiune de credit din partea SC FI SRL şi SC F SA.
La dosarul cauzei a fost ataşat în copie dosarul execuţional nr ***/**/ 2009 întocmit de executor bancar MIV.
În cauză instanţa a administrat la solicitarea părţilor proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost ataşate în copie: chitanţa nr 0098450/09.12.2009, adresa nr 38480/23.11.2009 emisă de Primăria mun …., dovezi de comunicare, adresele nr ***/EB/16.11.2009, nr ***/1/16.11.2009, nr ***/**/08.10.2009, ***/***/12.08.2009, ***/2/21.01.2010, nr ***/**/ 31.08.2010 emise de executor bancar MIV, proces verbal încheiat la 11.11.2009 orele 15,45, adresele nr ***/10.11.2009, nr ****/24.03.2009 emise de SC CRM SRL, Încheiere din Camera de Consiliu pronunţată la 12.10.2009 de Judecătoria …. în dosar ***/***/2009, adresa nr ***/***/2009 emisă de Judecătoria ….. în dosar ***/***/2009, adresa nr ****/***.2009 emisă de Direcţia Juridică Corpul Executorilor Bancari, contract de fidejusiune nr ***/13.02.2006, contract de cesiune de creanţă încheiat la 27.02.2009, act adiţional nr 1/27.02.2009 la contractul de cesiune de creanţă, contract de credit nr ****/*** încheiat la 10.02.2006, act adiţional nr 1 /23.08.2006 la contractul de credit ***/10.02.2006, act adiţional nr 2/7.03.2007 la contractul de credit ***/10.02.2006, act adiţional nr 3/14.02.2008 la contractul de credit ****/10.02.2006, act adiţional nr 4/21.10.2008 la contractul de credit ****/10.02.2006, Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC A SRL nr ****/14.07.2007, proces verbal încheiat la 14.07.2007, înscris sub semnătură privată intitulat „ Consemnare proces verbal” ( filele 84-86 dosar), proces verbal încheiat la 20.01.2010, ora 17,40, adresele nr ***/21.01.2010, nr ***/01.09.2010, nr ***/***/31.08.2010, nr ***/****/21.01.2010, nr ***/***/ 16.11.2009 emise de MKB R Bank, cerere de executare silită nr ***/24.03.2009, adrese nr ***/10.11.2009, nr ***/19.01.2010, nr ****/02.09.2010, nr ****/21.08.2010, nr***/16.02.2010 emise de SC CRM SRL, tabel creanţă credit, act adiţional la actul de societate nr ***/21.12.1993 şi contract de cesiune părţi sociale nr ***/14.07.2007, sentinţa comercială nr ***/14.01.2010 a Tribunalului …….., proces verbal încheiat la 12.08.2010, contract de cesiune de credit nr ***/28.05.2010, înscris sub semnătură privată intitulat „Domnule Preşedinte” ( fila 132), raport lunar nr 14/10.06.2010 întocmit de RS SPRL, sentinţa civilă nr ***/22.06.2010 a Tribunalului …., extras de pe sit-ul ORC Bucureşti, contract de cesiune de creanţă nr ***/01.06.2010, contract de cesiune de creanţă nr 10/01.06.2010, contract de cesiune de creanţă nr 11/01.06.2010, raport de evaluare întocmit la data de 08.03.2010 de ANEVAR SCD, adeverinţă medicală nr 3420/11.10.2010, înscris sub semnătură privată emis la 05.02.2010 de contestator ( filele 176-177 dosar), adresa nr ***/30.06.2007 emisă de SC A SRL, act constitutiv al SC A SRL, act adiţional la actul de societate nr ****/21.12.1993, Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor SC A SRL nr ***/14.07.2007, proces verbal încheiat la 14.07.2007, cerere nr****/25.08.200, dispoziţia nr ***/27.12.2006 emisă de SC A SRL, înscris sub semnătură privată emis la 28.08.2009 de contestator 8 fila 189 dosar), certificat constatator nr ****/03.02.2010 emis de ORC …., certificat de înregistrare menţiuni eliberat la 24.07.2007 de ORC ….., încheierea nr ****/19.07.2007 a Tribunalului …… în dosar nr ****/2007, adresa nr ***/17.11.2007, contract de fidejusiune nr****/13.02.2006, înscris sub semnătură privată intitulat „Domnule Preşedinte” ( fila 215 dosar), tabel definitiv al creanţelor SC A SRL, contract de cesiune de credit nr ****/28.05.2010, contract de cesiune de creanţă nr 08/01.06.2010, contract de credit nr ***/***/10.02.2006, acte adiţionale nr 1-4 la respectivul contract de credit, contract de garanţie mobiliară nr ***/13.02.2006, extras Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, inventar întocmit la 29.12.2008 la sediul debitoarei, raport privind situaţia economico financiară a societăţii pe primele luni ale anului 2006 şi prognoza pe întreg a nul 2006, raport privind utilizarea fondurilor financiare ale societăţii pe primele luni ale anului 2006, condiţii generale ale contractului de credit nr ****/77.03.2007, contract de credit nr ****/7.03.2007 şi actul adiţional nr 1 la acesta, actul constitutiv al A SRL, proces verbal nr ***/14.07.2007, înscris sub semnătură privată ( filele 265-287 dosar), indicatori financiari conform bilanţului depus pe anul 2004, 2005, program de restructurare a SC A SRL începând cu anul 2009, adresa nr ****/07.11.2008 emisă de AFP …., grafic de eşalonare emis de R Bank, contract de cesiune de creanţă nr **/01.06.2010, adresa nr 161/22.11.2010, adresa emisă de contestator la 25.08.2010, procese verbale încheiate la 12.08.2010 , 11.11.2009 şi 22.03.2010, dispoziţie nr ***/***.2009 emisă de Direcţia Juridică Corpul Executorilor Bancari, cerere de executare silită nr ***/24.03.2009, contract de fidejusiune nr ****/13.02.2006, cerere formulată în dosar ***/***/2008, contract de cesiune de creanţă nr 12/10.06.2010, contract de cesiune de creanţă încheiat la 27.02.2009, tabel definitiv al creanţelor SC A SRL, proces verbal încheiat la 16.06.2010 orele 16,30.
Analizând întregul material probator administrat în cauză instanţa reţine următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Potrivit art 137 alin 1 C.p.civ instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Examinând excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului executor bancar MIV invocată de acesta, instanţa urmează să o admită întrucât nu este parte a executării silite, în sensul că nu realizează actele de executare silită în considerarea vreunui drept personal, ci acţionează ca organ special abilitat de lege , fiind investit să îndeplinească un serviciu de interes public.
Ca urmare, executorul bancar nu poate fi chemat în judecată în calitate de intimat în cadrul contestaţiei la executare, întrucât recunoaşterea dreptului ori interesului dedus judecăţii de către contestator nu poate fi opusă acestuia. Instanţa, pe calea contestaţiei la executare , nu poate fi investită decât să verifice legalitatea şi temeinicia actelor de executare efectuate în cadrul executării silite instrumentate de către executorul bancar, ce nu poate avea calitatea de parte.
Prin urmare, instanţa urmează a admite excepţia analizată urmând a respinge acţiunea dedusă judecăţii în ceea ce priveşte executorul bancar MIV, ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesual pasivă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei R BANK, Sucursala …. invocată de aceasta, instanţa va avea în vedere pe de o parte faptul că, prin acţiunea formulată contestatorul a solicitat numai să se constate că a intervenit rezoluţiunea contractului de fidejusiune nr ***/13.02.2006 , nu şi a celorlalte acte subsecvente acestuia.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte conţinutul legitimării procesuale, aceasta se raportează la acele împrejurări de fapt sau de drept care conferă unei persoane dreptul de a participa la activitatea judiciară. Justificarea calităţii procedurale nu presupune cu necesitate existenţa unui drept subiectiv într-un raport de drept material pentru legitimarea activă sau a unei obligaţii incluse într-un asemenea raport pentru legitimarea pasivă. De altfel, codul de procedură civilă nu impune o altă condiţie pentru ca o parte să stea în judecată decât aceea de a avea folosinţa drepturilor sale, potrivit art 41 C.p.civ.
Aşadar, legitimarea procesuală nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecăţii ci la dreptul de a reclama în justiţie şi la obligaţia de a răspunde faţă de pretenţiile formulate prin cererea de chemare în judecată, legitimarea procesuală nu se confundă cu dreptul subiectiv dedus judecăţii.
În fine, cum intimata R BANK, Sucursala … a încheiat contractul de fidejusiune în discuţie în calitate de creditor, în considerarea celor ce preced şi pentru opozabilitate, instanţa urmează să respingă excepţia analizată .
Potrivit art 403 - (1) C.p.civ „ până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.”
Instanţa urmează să respingă capătul de cerere referitor la suspendarea executării silite întrucât în cauză contestatorul nu a justificat în vreun fel necesitatea luării acestei măsuri, întemeiată pe împrejurări de natură a constitui un motiv considerat de lege ca fiind excepţional şi care să permită aplicarea dispoziţiilor art 403 C.p.civ iar contestatorul nu a consemnat cauţiunea stabilită în sarcina sa de către instanţă, deşi i-au fost acordate mai multe termene de judecată în acest sens.
Cu privire la capătul de cerere prin care contestatorul a solicitat să se constate că a intervenit rezoluţiunea contractului de fidejusiune nr ***/13.02.2006, instanţa urmează să îl respingă ca fiind neîntemeiat întrucât acesta a fost încheiat de intimata R BANK, Sucursala …., în calitate de creditor şi de contestator, în calitate de fidejusor, a avut ca obiect garantarea necondiţionată de către fidejusor, în favoarea creditorului, valoarea creditului în sumă de 780000 lei şi 132000 lei dobânzi aferente primului an de creditare, acordat de creditor societăţii SC A SRL, în baza contractului de credit nr ***/10.02.2006, plus dobânzile aferente acestui credit şi celelalte cheltuieli ce se vor efectua de creditor,
Potrivit art 2 din respectivul contract, termenul de valabilitate a început să curgă de la data încheierii contractului de credit până în momentul achitării integrale a creditului şi dobânzilor aferente.
Cu ocazia încheierii contractului de fidejusiune în litigiu, părţile nu au stipulat clauze contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutare, pacte comisorii, derogatorii de la prevederile art 1201 C.civ.
Pentru a fi admisibilă rezoluţiunea unui contract, dispoziţiile art 1020-1021 C. civ impun îndeplinirea următoarelor condiţii : una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin, neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia, debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere în condiţiile prevăzute de lege, niciuna dintre acestea însă nefiind probată de contestator, deşi sarcina acesteia îi revenea.
Motivul invocat de contestator în sprijinul rezoluţiunii contractului de fidejusiune , respectiv faptul că AGA a SC A SRL a hotărât exonerarea sa de la orice obligaţii privind creditele contractate de către societatea debitoare principală până la data de 14.07.2007, urmând să înceteze şi efectele contractului de fidejusiune, nu îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor legale anterior enunţate.
Este adevărat că fidejusiunea se poate stinge şi pe cale directă, independent de soarta obligaţiei principale, caz în care îi sunt aplicabile modurile generale de stingere a obligaţiilor ( art 1679 C. civ), însă în speţă contestatorul nu a probat în nici un fel îndeplinirea acestora.
Remiterea de fidejusiune nu a operat în cauză întrucât aceasta este o expresie a renunţării de către creditor la garanţie şi nu a debitorului principal; în plus, contestatorul nu a dovedit în condiţiile art 1169 C. civ şi art 129 C.p.civ că ar fi dat acordul creditorul cu privire la exonerarea fidejusorului său de garanţia acordată.
În examinarea capetelor de cerere privind anularea formelor de executare , cât şi a executării însăşi în dosarul de executare ***/***/2009 instanţa va avea în vedere că raporturile dintre creditor şi fidejusor îşi au izvorul în contractul de fidejusiune încheiat între cele două părţi.
Principiul care domină această categorie de raporturi este acela că în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor , pentru executarea creanţei, fără ca această urmărire să fie condiţionată de o urmărire prealabilă a debitorului ( art 1663 C. civ)
Contestatorul prin contractul de fidejusiune nr ***/13.02.2006 a renunţat expres prin art 6 din acesta la beneficiul discuţiunii şi diviziunii prevăzut de art 1662 C. civ
În baza contractului de credit nr ***/10.02.2006 modificat şi completat prin actele adiţionale 1/23.08.2006, 2/07.03.2007, 3/14.02.2008 şi 4/21.10.2008, a contractului de fidejusiune nr ****/13.02.2006 a cererii de executare silită nr ***/24.03.2009 emisă de SC CRM SRL a dispoziţiei de executare silită nr ***/28.07.2009 emisă de Şeful Executorilor Bancari s-a solicitat şi obţinut prin încheierea din 12.10.2009 emisă de Judecătoria …. în dosarul ***/***/2009 coroborată cu încheierea de îndreptare eroare materială din 11.11.2009 încuviinţarea executării silite împotriva fidejusorului BP în baza titlurilor executorii enumerate.
Întrucât contractul de credit nr ***/07.03.2007 nu a făcut obiectul dosarului de executare silită pendinte judecăţii, instanţa va înlătura ca nefiind incidente în speţă toate susţinerile contestatorului la acesta.
În toate actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr ****/***/2009, respectiv proces verbal actualizare creanţă încheiat la 11.11.2009, somaţie de plată nr ****/1/16.11.2009 comunicată contestatorului prin recipisa 305335/16.11.2009, proces verbal de îndreptare eroare materială încheiat la 20.01.2010, somaţie de plată nr ****/2/21.01.2010, acte de executare comunicate fidejusorului prin recipisa 206782/22.01.2010, proces verbal încheiat la 22.03.2010, proces verbal închidere dosar executare încheiat la 12.08.2010 , executorul bancar nu a indicat ca titlu executoriu contractul de credit ****/07.03.2007.
Între R Bank SA şi SC CRM SRL, la data de 27.02.2009, a intervenit contractul de cesiune de creanţă modificat prin actul adiţional nr 1/03.03.2009 prin care s-a cesionat creanţa în sumă de 962,534,29 lei.
Coroborând înscrisurile din dosarul de executare cu atitudinea procesuală a părţilor, instanţa va reţine că nu au fost efectuate plăţi pentru a achita debitul ce a făcut obiectul dosarului ***/**/2009 în sumă de 962534,29 lei reprezentând credit restant, dobânda restantă, dobânda până la data de 27.02.2009, comision restant rezultate din contractul de credit ***/2006.
În Monitorul Oficial al României partea a IV-a, nr 3030/12.07.2010 a fost publicată Hotărârea Asociatului Unic al SC CRM SRL din data de 23.06.2010- prin care părţile sociale deţinute de către R Bank SA la CRM SRL au fost cesionate către MKB BANK ZRT.
Având în vedere dispoziţiile art 202 (2.4) din Legea 31/1990 modificată, transmiterea părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de 30 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de cesionare a părţilor sociale.
Dat fiind că după expirarea celor 30 zile, respectiv la 12.08.2010 nu a fost înregistrată nici o opoziţie la contractul de cesiune de părţi sociale, MKB Bank ZRT devine asociat unic al SC CRM SRL.
Faţă de această situaţie, executorul bancar, în considerarea faptului că nu poate pune în executare decât titlurile executorii aparţinând instituţiei bancare de credit şi altor entităţi aparţinând grupului acesteia, a întocmit procesul verbal la data de 12.08.2010, orele 9,21, comunicat contestatorului prin recipisa 205275/12.09.2010, şi prin care a dispus că dosarul de executare silită ***/**/2009 împotriva garantului fidejusor BP a fost închis conform dispoziţiilor art 418 al 2 din OUG 99/2006 coroborat cu art 202 (2.4) din legea 31/1980 modificată şi completată prin OUG 54/2010 .
Mai mult, contestatorul nu indică nici un motiv concret de nulitate cu privire la actele de executare distincte efectuate în dosarul de executare nr ***/**/2009.
În considerarea celor ce pred, raportat şi la faptul că instanţa a fost investită numai cu executarea ce a făcut obiectul dosarului de executare ***/**/2009 , având în vedere şi art 82 C.p.civ, va respinge capetele de cerere analizate ca fiind rămase fără obiect .
Instanţa având în vedere că intimaţii nu au o culpă procesuală în cauza pendinte judecăţii, în temeiul art 274 C.p.civ va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere accesoriu referitor la obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către contestator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu