***ULTIMA ORĂ: Ziarul Moravuri.ro publică în exclusivitate înregistrări audio din dosarele penale în care sunt cercetați fostul președinte Aricescu Trandafir și administratora Mirea Viorica ! DAȚI CLICK AICI PENTRU DETALII...
Un scandal fără precedent în Constanţa are loc de peste un an la Asociaţia de Proprietari 358, situată la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona Delfinariu. Fostul preşedinte al asociaţiei, Aricescu Trandafir, şi administratora Mirea Viorica sunt în război total cu proprietarii, fiind acuzaţi de furt, abuz în serviciu, fals, uz de fals, distrugere de înscrisuri şi ameninţare.
Fosta administratoră Rădulescu Viorica o acuză pe Mirea că a achitat fraudulos din banii asociației un fals prejudiciu, inexistent în realitate, iar ulterior i-a imputat falsul prejudiciu pe lista de plată pentru a o denigra în fața locatarilor. Astfel, administratora Mirea ar fi risipit 3728 RON din banii asociației doar pentru a-și rezolva răzbunările personale împotriva fostei admnistratore Rădulescu, cu care este vecină de bloc. Inspectoarea Costea de la Administrația Finanțelor Publice Constanța a confirmat că Rădulescu Viorica nu a produs nici un prejudiciu asociației și a acuzat-o pe administratora Mirea de abuz în serviciu la întocmirea actelor contabile. În replică la învinuirile ce i s-au adus de către Administrația Finanțelor Publice Constanța, Mirea Viorica a negat cu vehemență că aceste învinuiri ar exista. Ziarul "Atac de Constanța" a intrat însă în posesia unei înregistrări audio care confirmă acuzațiile aduse de ANAF administratorei Mirea și dovedește că Mirea a mințit în fața instanței Judecătoriei Constanța, în dosarul 30890/212/2010.
Parchetul Judecătoriei Constanţa a deschis zece dosare penale împotriva administratorei Mirea Viorica, a fostului președinte Aricescu Trandafir, precum şi împotriva cenzorului Danciu Constantin şi a comitetului executiv al asociaţiei (Pielelungă Ştefan, Jigarov Vasile, Dumitru Aurica, Iancu Georgeta, Calotă Irina), aceştia riscând condamnări cu închisoare. Mai mult, Aricescu şi Mirea au fost daţi în judecată în şapte procese civile, aflate în prezent pe rolul Judecătoriei Constanţa. Deşi a fost demis de proprietari în iulie 2010, Aricescu refuză să predea funcţia noului preşedinte Malciu Ion şi se luptă să o menţină în funcţie abuziv pe administratora Mirea, demisă şi ea în martie 2010.
Cercetată penal este și avocata Decu N. Valentina (baroul Tulcea), care îi apără pe administratora Mirea și pe fostul președinte Aricescu. Parchetul Judecătoriei Constanța o cercetează penal pe avocata Decu Valentina pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals. După trimiterea sa în judecată, avocata Decu Valentina riscă condamnarea cu închisoarea și retragerea dreptului de a profesa avocatura.
Administratora Mirea Viorica este o fostă angajată a Primăriei Năvodari, acuzată în 2008 de primarul Nicolae Matei de escrocherii imobiliare şi dată afară. Primarul orașului Năvodari o acuză pe Mirea Viorica că a escrocat pe proprietarii care au solicitat restituirea unor terenuri sau trecerea acestora în intravilan. Concret, în calitate de inspector la biroul agricol din Primăria Năvodari, Mirea a șantajat și făcut presiuni asupra proprietarilor de drept pentru a-i obliga să îi cedeze gratuit sau să îi vândă terenurile la valori cu mult sub prețul pieței. Mirea Viorica a pretins și primit în mod gratuit cotă parte din terenurile ce urmau a fi restituite (sau trecute în intravilan) sau a plătit pentru aceste terenuri prețuri chiar și cu 90% mai mici decât prețul pieței.
Mirea Viorica a fost unul din capii mafiei imobiliare din Năvodari iar averea ei este de peste 9.000.000 de euro. Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, familia Mirea deține în Năvodari 18 terenuri intravilane cu o suprafață totală de 187833 metri pătrați. DAȚI CLICK AICI pentru detalii despre imperiul imobiliar din Năvodari de peste 9.000.000 de euro al administratorei Mirea Viorica.
|
||||||
Competenţă materialăÎnsă enumerarea prevăzută în art. 3 Cod comercial nu este una limitativă, ea are doar un caracter enunţiativ exemplificativ. Art. 4 din acelaşi cod instituie prezumţia de comercialitate pentru toate obligaţiile comercianţilor cu excepţia celor de natură civilă ori a căror necomercialitate rezultă chiar din actul săvârşit de comerciant.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 41/A/19 mai 2010)
Prin sentinţa civilă nr. 6145/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă precizată formulată de reclamantul MF împotriva pârâtei SC C8T I SRL.
S-a luat act de renunţarea reclamantului la judecata petitelor din acţiunea principală referitoare la obligarea pârâtei la predarea posesiei şi la încheierea contractului autentic pentru apartamentul obiect al antecontractului nr.137/22 iunie 2007 şi faţă de pârâta A.B România.
S-a admis petitul subsidiar din acţiunea reconvenţională şi dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi cu nr. 137/22.06.2007 pentru neplata preţului de către reclamant şi respinge petitul principal referitor la nulitatea absolută a antecontractului pentru preţ neserios, ca neîntemeiat.
A fost obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 5950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Împotriva sentinţei expuse, în termen, a declarat recurs reclamantul.
În şedinţa publică din 19 mai 2010 tribunalul a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel reţinând că valoarea obiectului acţiunii principale, aşa cum a fost modificată, este mai mare de 100.000 lei.
Pentru a concluziona astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, în speţă, nu sunt incidente disp.art.181 Cod procedură civilă întrucât în timpul procesului nu s-a realizat doar o precizare a cuantumului valorii obiectului litigiului.
Prin cererea intitulată de reclamant „precizare de acţiune” depusă pentru termenul din 9 februarie 2009, reclamantul şi-a modificat acţiunea şi nu a precizat valoarea obiectului acţiunii iniţiale.
Astfel, în timp ce prin acţiunea iniţială reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune având obligaţie de a face prin „precizare”, acesta solicită obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, ca urmare a imposibilităţii executării în natură a convenţiei, acţiuni total diferite şi care se exclud una pe cealaltă.
Potrivit art.1021 Cod civil partea, în privinţa căreia nu s-a executat angajamentul asumat printr-un contract sinalagmatic are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune interese.
Dacă prin acţiunea introductivă reclamantul a ales să ceară executarea contractului, ulterior, a abandonat această opţiune, alegând cealaltă variantă, respectiv obligarea pârâtei la plata de daune interese.
Cum daunele interese nu reprezintă doar eventualul preţ achitat de reclamant la încheierea contractului ci, conform art.1084 Cod civil, reprezintă pierderea pe care a suferit-o reclamantul şi beneficiul de care acesta a fost lipsit şi cum reclamantul a apreciat cuantumul daunelor interese la 60.000 Euro, aceasta este valoarea obiectului litigiului.
Calificarea acţiunii este atributul instanţei, conform art.129 Cod civil, astfel că instanţa nu este ţinută de modul în care partea şi-a intitulat cererea, în speţă, „precizare” cât timp, prin conţinutul său, aceasta reprezintă o modificare a acţiunii iniţiale.
Dispoziţiile art.132 Cod procedură civilă fac distincţie între modificarea de acţiune şi precizarea câtimii obiectului cererii, astfel că dispoziţiile art.181 sunt incidente doar în situaţia în care reclamantul şi-a micşorat sau majorat câtimea obiectului cererii şi nu în cazul modificării acţiunii.
Cum echivalentul în lei a sumei de 60.000 Euro, la data investirii instanţei cu cererea modificatoare de acţiune (19 februarie 2010), este mai mare de 100.000 lei (curs lei/Euro = 4,2637 lei/1 Euro = 255.822 lei), sentinţa pronunţată de prima instanţă este supusă atât apelului cât şi recursului, potrivit art.282 coroborat cu art.2821 Cod procedură civilă.
În consecinţă, tribunalul a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel şi va fi soluţionată ca apel.
Examinând sentinţa atacată, cu prioritate, prin prisma motivului de apel de ordine publică, invocat de apelant, respectiv necompetenţa materială a Judecătoriei Bistriţa de a soluţiona acţiunea tribunalul reţine următoarele:
Prima instanţă a soluţionat cauza ca un litigiu civil.
Este adevărat că în art.3 din Codul comercial român se face o enumerare a faptelor de comerţ, care nu include şi vânzarea-cumpărarea de bunuri imobile, ceea ce ar putea duce la concluzia ca actele juridice având ca obiect imobile nu intră in sfera raporturilor comerciale.
Însă enumerarea prevăzută în art. 3 Cod comercial nu este una limitativă, ea are doar un caracter enunţiativ exemplificativ. Art. 4 din acelaşi cod instituie prezumţia de comercialitate pentru toate obligaţiile comercianţilor cu excepţia celor de natură civilă ori a căror necomercialitate rezultă chiar din actul săvârşit de comerciant.
Prin acte civile se înţeleg actele de drept privat care, prin structura şi funcţia lor esenţială, nu se pot referi la activitatea comercială şi care rămân civile, indiferent de persoana care le săvârşeşte cum ar fi: testamentul, acceptarea ori renunţarea la moştenire, adopţia, recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, etc.
Pârâta promitentă vânzătoare are calitatea de comerciant, deci actele juridice încheiate de aceasta sunt considerate fapte de comerţ şi deci supuse legilor comerciale. Raţiunea instituirii prezumţiei de comercialitate, prin art. 4 Cod comercial, este ideea că ele sunt accesorii exercitării acelei activităţi, că au fost efectuate pentru facilitarea activităţii comerciantului. De aceea prezumţia de comercialitate poate fi înlăturată numai dacă din însuşi conţinutul actului rezultă că acesta nu are legătură cu activitatea comercială a părţii.
Activitatea comerciantului este subordonată unui act de speculaţie, care are drept scop realizarea profitului ca o cerinţă a succesului activităţii sale, acesta fiind şi scopul urmărit în cauză de pârâtă prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare. În aprecierea naturii juridice a unui act încheiat de un comerciant nu se poate face abstracţie de cauza acestuia care, în speţă, este una comercială. Cauza fiind speculativă, deci comercială, conferă acest caracter şi actului respectiv.
Din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare rezultă că pârâta vânzătoare are ca activitate specifică construirea de imobile în scopul vânzării lor.
Întreprinderea de construcţii este un fapt de comerţ, conform art. 3 din Codul comercial şi dacă s-ar considera vânzarea imobilelor ca având caracter civil s-ar limita posibilitatea comerciantului de a-şi dezvolta propria activitate, atâta timp cât nu ar putea vinde sau închiria imobilele pe care le realizează prin mijloace proprii.
Nu poate fi reţinută opinia consacrată în doctrina interbelică potrivit căreia actele privitoare la imobile nu sunt comerciale, întrucât în lumina art.4 din Codul comercial, pentru actele juridice ale unui comerciant comercialitatea este regula iar civilitatea este excepţia care trebuie dovedită. De altfel jurisprudenţa contemporană a abandonat vechea teză conform căreia operaţiunile imobiliare sunt esenţialmente civile, interpretând just art.4 din Codul comercial.
În concluzie, cauza ce face obiectul prezentului dosar are caracter comercial şi cum obiectul ei are valoare mai mare de 100.000 lei, competenta de soluţionare în fond revine, potrivit dispoziţiilor art.2 alin.1 lit.a Cod procedura civilă, Tribunalului BN Secţia Comercială, chiar dacă reclamantul nu are calitatea de comerciant, întrucât pârâta vânzătoare este comerciant iar convenţia încheiată, ce constituie temeiul solicitării despăgubirilor, având natură comercială, devin incidente dispoziţiile art.56 din Codul comercial, potrivit cărora „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale.
Prin urmare, Judecătoria Bistriţa a soluţionat în fond cauza fără să fie competentă material astfel că, apelul este fondat şi, în temeiul art.297 alin.2 C.pr.civ., va fi admis sentinţa va fi anulată şi cauza va fi trimisă spre competenţă soluţionare în fond Tribunalului BN - Secţia Comercială de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu