sâmbătă, 7 mai 2011

Partaj în timpul căsătoriei. Punerea bunurilor sub sechestru. Motive temeinice.







***ULTIMA ORĂ: Ziarul Moravuri.ro publică în exclusivitate înregistrări audio din dosarele penale în care sunt cercetați fostul președinte Aricescu Trandafir și administratora Mirea Viorica ! DAȚI CLICK AICI PENTRU DETALII...


Un scandal fără precedent în Constanţa are loc de peste un an la Asociaţia de Proprietari 358, situată la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona Delfinariu. Fostul preşedinte al asociaţiei, Aricescu Trandafir, şi administratora Mirea Viorica sunt în război total cu proprietarii, fiind acuzaţi de furt, abuz în serviciu, fals, uz de fals, distrugere de înscrisuri şi ameninţare.


Fosta administratoră Rădulescu Viorica o acuză pe Mirea că a achitat fraudulos din banii asociației un fals prejudiciu, inexistent în realitate, iar ulterior i-a imputat falsul prejudiciu pe lista de plată pentru a o denigra în fața locatarilor. Astfel, administratora Mirea ar fi risipit 3728 RON din banii asociației doar pentru a-și rezolva răzbunările personale împotriva fostei admnistratore Rădulescu, cu care este vecină de bloc. Inspectoarea Costea de la Administrația Finanțelor Publice Constanța a confirmat că Rădulescu Viorica nu a produs nici un prejudiciu asociației și a acuzat-o pe administratora Mirea de abuz în serviciu la întocmirea actelor contabile. În replică la învinuirile ce i s-au adus de către Administrația Finanțelor Publice Constanța, Mirea Viorica a negat cu vehemență că aceste învinuiri ar exista. Ziarul "Atac de Constanța" a intrat însă în posesia unei înregistrări audio care confirmă acuzațiile aduse de ANAF administratorei Mirea și dovedește că Mirea a mințit în fața instanței Judecătoriei Constanța, în dosarul 30890/212/2010.

Parchetul Judecătoriei Constanţa a deschis zece dosare penale împotriva administratorei Mirea Viorica, a fostului președinte Aricescu Trandafir, precum şi împotriva cenzorului Danciu Constantin şi a comitetului executiv al asociaţiei (Pielelungă Ştefan, Jigarov Vasile, Dumitru Aurica, Iancu Georgeta, Calotă Irina), aceştia riscând condamnări cu închisoare. Mai mult, Aricescu şi Mirea au fost daţi în judecată în şapte procese civile, aflate în prezent pe rolul Judecătoriei Constanţa. Deşi a fost demis de proprietari în iulie 2010, Aricescu refuză să predea funcţia noului preşedinte Malciu Ion şi se luptă să o menţină în funcţie abuziv pe administratora Mirea, demisă şi ea în martie 2010.

Cercetată penal este și avocata Decu N. Valentina (baroul Tulcea), care îi apără pe administratora Mirea și pe fostul președinte Aricescu. Parchetul Judecătoriei Constanța o cercetează penal pe avocata Decu Valentina pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals. După trimiterea sa în judecată, avocata Decu Valentina riscă condamnarea cu închisoarea și retragerea dreptului de a profesa avocatura.

Administratora Mirea Viorica este o fostă angajată a Primăriei Năvodari, acuzată în 2008 de primarul Nicolae Matei de escrocherii imobiliare şi dată afară. Primarul orașului Năvodari o acuză pe Mirea Viorica că a escrocat pe proprietarii care au solicitat restituirea unor terenuri sau trecerea acestora în intravilan. Concret, în calitate de inspector la biroul agricol din Primăria Năvodari, Mirea a șantajat și făcut presiuni asupra proprietarilor de drept pentru a-i obliga să îi cedeze gratuit sau să îi vândă terenurile la valori cu mult sub prețul pieței. Mirea Viorica a pretins și primit în mod gratuit cotă parte din terenurile ce urmau a fi restituite (sau trecute în intravilan) sau a plătit pentru aceste terenuri prețuri chiar și cu 90% mai mici decât prețul pieței.

Mirea Viorica a fost unul din capii mafiei imobiliare din Năvodari iar averea ei este de peste 9.000.000 de euro. Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, familia Mirea deține în Năvodari 18 terenuri intravilane cu o suprafață totală de 187833 metri pătrați. DAȚI CLICK AICI pentru detalii despre imperiul imobiliar din Năvodari de peste 9.000.000 de euro al administratorei Mirea Viorica .


Tip: Decizie
Nr./Dată: 99/A/2010 (03.05.2011)
Autor: Tribunalul Bistriţa-Năsăud-Secţia Civilă
Domenii asociate:
Partaj
Partaj în timpul căsătoriei. Punerea bunurilor sub sechestru. Motive temeinice.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., dec. nr. 99/A/15 decembrie 2010)

Prin sentinţa civilă nr. 2966/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 12 mai 2010 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta II în contradictoriu cu pârâţii IT şi A.N.A.F. – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de reclamanta II şi pârâtul IT prin formarea de loturi în natură, şi în consecinţă: s-a atribuit în natură reclamantei II lotul format din imobilul apartament situat în Bistriţa, str. …, fără plata de sultă compensatorie; s-a atribuit în natură pârâtului IT lotul format din terenurile proprietatea părţilor.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de partaj asupra imobilului apartament situat în Bistriţa, str. … şi radierea din CF 53628-C1-U3 Bistriţa nr. top. 7835/1/3 şi din CF 53628 Bistriţa nr. top 7835/1 a dreptului de ipotecă înscris în favoarea ANAF – DGFP Bistriţa-Năsăud.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi din oficiu conform art. 295 C.proc.civ., tribunalul reţine faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 36 alin. 2 C.fam., pentru considerentele care urmează a fi relevate.
La data de 5 ianuarie 2010 reclamanta a investit instanţa de fond cu o cerere de împărţire a bunurilor comune în timpul căsătoriei, invocând în susţinerea acesteia faptul că asupra apartamentului său a fost aplicat sechestru asigurator.
Chiar dacă acţiunea a fost promovată împotriva pârâtei ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, prin notele de şedinţă depuse la dosar de reclamantă la data de 16 martie 2010 s-a precizat cu exactitate cadrul procesual în care se desfăşoară judecata, arătându-se că acţiunea se îndreaptă nu împotriva ANAF Bucureşti, ci doar împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.
Această poziţie este reiterată şi în cadrul şedinţei de judecată din data de 17 martie 2010, motiv pentru care la acest termen de judecată în calitate de pârât, cu termen în cunoştinţă, apare doar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud fără menţiunea ANAF, aşa cum apăruse la termenul anterior din 27 ianuarie 2010.
Cu toate acestea, deşi reclamanta a precizat expres că înţelege să se judece doar cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, în dispozitivul hotărârii atacate se admite acţiunea faţă de ANAF – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.
Comparându-se însă minuta cu dispozitivul dactilografiat, se constată că în cuprinsul minutei, ce reflectă rezultatul deliberării, acţiunea reclamantei este admisă numai faţă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice fără menţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, astfel încât înscrierea acestei agenţii în dispozitivul dactilografiat constituie o evidentă eroare materială, care poate fi îndreptată la cerere sau din oficiu.
În aceste condiţii, soluţia desfiinţării hotărârii instanţei de fond motivat de necesitatea calificării cadrului procesual, a analizării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu se impune a fi adoptată.
Rezultă clar din poziţia reclamantei exprimată la fondul cauzei că aceasta se judecă numai cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, astfel că problema calităţii procesuale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu se mai pune.
Menţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în cuprinsul dispozitivului constituie o evidentă eroare materială, în condiţiile în care minuta cuprinde soluţia admiterii acţiunii numai în contradictoriu cu partea pe care reclamanta a înţeles să o cheme în judecată.
Pe fondul cauzei, apelul este însă întemeiat.
Aşa cum rezultă din cuprinsul hotărârii atacate, partajarea bunurilor comune s-a dispus numai pe considerentul că asupra apartamentului soţilor I s-a instituit sechestru asigurator, o asemenea măsură fiind apreciată motiv temeinic.
Partajarea bunurilor comune în timpul căsătoriei, recunoscută de dispoziţiile art. 36 alin. 2 din Codul familiei, poate fi admisă numai cu titlu excepţional, derogatoriu de la principiul că partajarea are loc la desfacerea căsătoriei, fiind condiţionată de existenţa unor motive temeinice.
Legea nu arată în ce constau motivele temeinice ce pot justifica împărţirea bunurilor în timpul căsătoriei, astfel că aprecierea acestora se face de instanţa de judecată.
Cercetarea existenţei motivelor temeinice de împărţire a bunurilor în timpul căsătoriei, constituie o chestiune prealabilă ce trebuie soluţionată de instanţă, înaintea fondului cererii.
Există motive temeinice de împărţire a bunurilor comune în timpul căsătoriei atunci când sistarea stării de codevălmăşie se impune, de urgenţă, pentru a permite unuia din soţi să-şi execute corespunzător obligaţiile personale, legale sau contractuale ori pentru a-i permite să-şi conserve prerogativele dreptului de proprietate asupra unora din bunurile ce alcătuiesc comunitatea.
Se poate observa, din cuprinsul acţiunii introductive, că reclamanta solicită partajarea bunurilor comune (apartament şi terenuri), urmărind practic să-şi protejeze apartamentul bun comun, pus sub sechestru.
Tribunalul constată însă că acest temei, singur, nu poate constitui motiv temeinic, care să justifice partajarea bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei.
Reclamanta nu este în pericol iminent de a-şi pierde dreptul asupra apartamentului, nu este în pericolul iminent de a nu-şi putea executa corespunzător obligaţiile personale, legale sau contractuale, astfel încât să se impună partajarea bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei lor.
Aceasta întrucât în prezent reclamanta foloseşte apartamentul, care constituie domiciliul său, în mod exclusiv, soţii fiind de fapt despărţiţi în fapt din vara anului 2009, aşa cum atestă reclamanta în cuprinsul acţiunii introductive.
Întrucât apartamentul constituie bun comun, creditorul personal al intimatului IT nu va putea porni executarea silită asupra bunului, astfel că reclamanta nu va fi pusă în situaţia de a-şi vedea vândut la licitaţie bunul, pierzându-şi astfel imobilul unde locuieşte, ci mai întâi va trebui să urmărească bunurile proprii ale debitorului IT şi dacă acestea nu sunt îndestulătoare va trebui solicite partajul bunurilor comune, putând urmări silit doar bunurile care revin în urma partajului în lotul debitorului.
Ca atare, reclamanta nu este în pericol de a se vedea fără locuinţă, întrucât dacă se declanşează urmărirea silită asupra apartamentului, aceasta îşi poate proteja dreptul său pe calea unei contestaţii la executare, în cadrul căreia să invoce calitatea de bun comun al apartamentului, cu toate consecinţele care decurg din această calitate.
Totodată, în cazul în care creditorul va solicita partajarea bunurilor comune în timpul căsătoriei soţilor, reclamanta are posibilitatea ca în acel cadru procesual să solicite atribuirea apartamentului în favoarea sa.
În baza considerentelor exprimate, reţinând lipsa vreunui pericol iminent ce să constituie o ameninţare pentru reclamantă că îşi va pierde dreptul asupra apartamentului, că nu îşi va putea executa corespunzător obligaţiile personale, legale sau contractuale, reţinând că instituirea sechestrului asupra unui bun comun nu constituie motiv temeinic care să justifice partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei soţilor, la cererea soţului care foloseşte şi poate dispune de acest bun, atâta timp cât bunul comun nu poate fi urmărit de creditorul personal al unuia dintre soţi fără ca mai întâi să se solicite partajul, tribunalul în baza art. 296 C.proc.civ., va admite apelul declarat, va schimba în tot hotărârea atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu